Adolescenta care in urma cu trei ani si-a casapit mama cu o toporisca este executata silit de propria bunica. Femeia vrea cei 15.000 de euro pe care trebuie sa-i primeasca drept despagubiri pentru odioasa crima comisa de nepoata ei, Alexandra Pintili. Cum, atunci cand si-a ucis mama, Alexandra era minora, pentru ea raspunde tatal ei, care risca acum sa se trezeasca cu apartamentul vandut, daca nu plateste pentru fapta fiicei sale adoptive.
Bunica Alexandrei Pintili, Zanfir Vasilica, a obtinut de la magistratii Judecatoriei Sectorului 3 decizia de executare silita a nepoatei sale si a tatalui acesteia, Relu Pintili, pentru suma de 15.000 de euro. Acestea sunt despagubirile acordate de Inalta Curte de Casatie si Justitie Vasilicai Zanfir, pentru uciderea fiicei sale, Ioana Pintili, fapta pentru care Alexandra Pintili, fiica adoptiva a victimei, a primit sase ani de inchisoare.
In dosarul de executare silita, ajuns la Judecatorie, este precizat si motivul uluitor care a determinat-o pe Alexandra Pintili sa-i ia viata, cu cruzime, mamei sale, in seara zilei de 9 martie 2009, cu mai multe lovituri de toporisca. Fata, eleva in clasa a X-a, era batuta constant de mama ei, pe motiv ca nu invata bine. Ea primise cu cateva zile inainte de crima o alta corectie, cu facaletul.
In dupa-amiaza zilei de 3 martie, mama ei, Ioana, s-a intors mai devreme de la serviciu si a surprins-o pe fiica ei, de 15 ani, dezbracata, dupa o partida de sex cu un baiat, Andrei Vasilescu. Pentru ca acesta nu era prietenul ei, mama Alexandrei a pus mana pe telefon si i-a spus lui George Moroiu, tanarul cu care fiica ei avea o relatie oficiala, ca fata ei face sex acasa cu un alt baiat. Acest episod a contribuit decisiv la deteriorarea relatiei si asa subrede dintre mama si fiica, au apreciat magistratii.